Cum arată PARCUL LINIEI – Faza 2, care se va deschide în curând. Noul segment este dedicat mai mult sportului

Publicat: 25/04/2024, 08:00

Parcul Liniei, faza 2, este aproape gata, și ar urma să se deschidă în curând. Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6, a declarat pentru Gândul că noul loc de agrement, de 2,5 hectare, ar urma să fie dat în folosință „într-o săptămână, două”.

Parcul Liniei din Cartierul Militari se mărește, peste câteva zile.

Este vorba de faza a doua a locului de agrement. Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, a precizat pentru Gândul că Parcul Liniei Faza 2 se deschide „într-o săptămână – două”, pentru că mai sunt „mici retușuri de făcut”.

Ce trebuie să știi despre Parcul Liniei – Faza 2:

  • cuprinde 2,5 hectare;
  • are aproximativ 580 de metri liniari;
  • se află între Gara Cotroceni și Bd. Doina Cornea (Afi Cotroceni);
  • va avea pistă de biciclete (585 de metri), în continuarea celor din Faza 1;
  • cuprinde suprafețe de decking (1.141 mp), pumptrack (267 mp), fântână drydeck (64 mp);
  • locuri de joacă;
  • zonă de fitness și de hamace, dar și de 5 foișoare smart, dotate cu prize și WiFi;
  • bănci de mai multe tipuri, cișmele, 3 rastele de biciclete, 6 pergole metalice, panou informatic;
  • suprafața spațiului verde este de 5.093 mp, cu sistem automatizat de irigații.

Parcul Liniei, Faza 1 a costat 16 milioane de lei

Anul trecut, în iunie, a fost deschis Parcul Liniei Faza 1. Cum arată locația, poți vedea AICI.

Lucrarea a fost executată de asocierea formată din Garden Center Grup SRL, Ro-Verde Landscaping SRL, Cris Garden SRL, Geca Impex PM SRL, DFS Center Grup SR și a costat aproape 16 milioane de lei.

Ce spune primarul Ciprian Ciucu despre Faza 3

Din vara anului 2024, vor începe lucrările la Faza 3, cea mai vastă, de 80.000 mp (se întinde între Valea Cascadelor și Lujerului). Primăria Sectorului 6 a finalizat studiul de fezabilitate și va scoate anul acesta la licitație procedura de proiectare și execuție. Rămâne ca CFR să rezolve problemele de proprietate a unei linii ferate deținute de un privat.

Parcul Liniei va avea în total 4,2 km lungime și se va întinde de-a lungul fostei linii de tren care trecea, pe vremuri, pe lângă APACA și pe lângă tot Cartierul Militari. Va conecta Valea Cascadelor cu zona Doina Cornea, unde este și AFI Cotroceni.

„În Faza a III-a, va fi cel mai lung parc liniar din România cel puțin, așa cum există și la New York și la Paris. Va fi un parc de 4 km, promenadă, care va conecta Valea Cascadelor cu zona Doina Cornea, unde este și AFI Cotroceni”, a declarat primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, la deschiderea Fazei I a Parcului Liniei.

Foto: Nicolae Oprea


Citește și:

Ciprian Ciucu, primar Sectorul 6, anunț despre drumul de la Ciurel către Centură

Ciprian Ciucu, edilul Sectorului 6, a anunțat când va fi deschis DRUMUL OSIEI din Militari Residence

Nicolae Oprea
Absolvent al Universității București, Nicolae Oprea și-a început cariera de jurnalist în anul 2004 și a semnat de-a lungul acestor ani în publicații mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un cuplu de pensionari a vândut tot și a plecat într-o croazieră în jurul lumii....
Cum arată casa în care locuiește Zanni, câștigătorul Survivor All Stars. Vila full smart are...
FOTO. Ilinca Vandici a făcut-o praf pe Bianca Drăgușanu! Războiul frumoaselor foste iubite de fotbaliști
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
România introduce salariul minim european în acest an. Ciolacu: Termenul este 15 noiembrie
Nici vorbă de 100.000 euro! Câți bani primește Zanni, de fapt, pentru că a câștigat...
Veșnic tânără! Are 74 de ani, dar arată fabulos. Mulți nu îi dau vârsta: ce...
Tinerii îmbrăţişaţi înainte să fie luaţi de ape, în Italia, sunt români. Patrizia, Bianca şi...
Ei sunt cei trei tineri dispăruți în urma inundațiilor din Italia! S-au îmbrățișat în timp...
Crește salariul minim de la 1 iulie 2024: Câți bani vor lua în mână angajații...
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit...
Când se va circula pe autostradă între București și Sibiu? Informații despre viitoarea autostradă a...
Cele mai mari alegeri din lume. Primul exit poll arată că partidul premierului indian va...
LEGĂTURA cu VENUS, PIERDUTĂ! De ce este aceasta importantă?
Este interzis total pentru cei care au telefoane mobile. Toată lumea trebuie să respecte
Anunț de ultimă oră de la ANM! Temperaturile se apropie de pragul canicular. Unde se...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Cu ce intenții a chemat-o Gagea pe Roberta în camera roșie? Ce părere are Sebastian...
Andrei Aradits, dezvăluiri neașteptate despre relația cu Andreea Bălan: „Nu prea ne plăceam așa. Nici...
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă:...
Bacteriile intestinale ajută organismul să lupte cu tumorile, au descoperit cercetătorii
×